Prin doliu, reacționăm la pierderea și decesul unei persoane dragi, care este, fără îndoială, cea mai dureroasă pierdere. Strămoșii noștri au fost înțelepți, nu au împins moartea dincolo de zidurile spitalului, ci acceptarea ei făcea parte din viața de zi cu zi. În același timp, ei trăiau împreună, înconjurați de o familie sau de o comunitate mai largă, și au oferit ritualurilor lor un cadru sigur pentru despărțire. Dar și noi putem pierde casa, un animal iubit, sănătatea sau statutul social. Toate acestea sunt crize, dar și o parte firească a vieții. Dacă învățăm să ne luăm rămas bun, atunci putem, de asemenea, să întâmpinăm și să așteptăm cu nerăbdare tot ceea ce vine mai târziu în viața noastră.
Doliul este reacția unei persoane la o pierdere. Din punct de vedere emoțional, o experimentăm ca tristețe, care se manifestă la diferite niveluri, de la tristețe la jale sau disperare. Mintea noastră, pe de altă parte, se găsește în haos și confuzie. Amintirile legate de un obiect pierdut apar cu intensitate. Unii își ventilează pierderea prin plâns, alții se retrag în izolare, cu excepția manifestărilor de agresivitate. Doliul poate fi însoțit de tulburări de somn, de o schimbare a poftei de mâncare sau de o evadare temporară, de exemplu, prin alcool sau printr-o spiritualitate inflamată (în efortul de a găsi o explicație). Fiecare trăiește doliul în mod foarte diferit, ceea ce ne unește este faptul că ne va paraliza viața pentru o vreme și o va afecta în ceea ce privește experiența, comportamentul și gândirea.
Adesea, persoanelor aflate în doliu le este de folos să știe că doliul are legile sale. El se desfășoară în etape și are un început și un sfârșit. Oferă astfel speranța că, dacă trecem prin criză fără să o negăm, aceasta se va încheia într-o zi și vom putea intra într-o nouă fază a vieții ca personalități mai mature și mai conștiente. Doliul este cel mai adesea descris în succesiunea următoarelor faze: negare (Nu poate fi adevărat.), furie (Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Cine este de vină?), negociere (Poate că s-au înșelat, nu mai este nevoie de o examinare suplimentară.), depresie (Nimic nu mai are valoare.), reconciliere (Accept orice vine.).
Cea mai semnificativă pierdere din viața noastră este moartea unei persoane dragi. Aceasta este o pierdere ireversibilă. A-i face față nu înseamnă a o uita, ci a o procesa și a vă permite să experimentați un viitor fericit. Dacă este măcar un pic posibil, folosiți sprijinul familiei, al celor dragi și al prietenilor dumneavoastră. Există, de asemenea, psihoterapia sau intervenția în situații de criză pentru a vă ajuta să experimentați asaltul de emoții adesea foarte intense. Astăzi, ritualurile, mai mereu neglijate, pot fi și ele de ajutor. A-ți lua rămas bun de la o persoană dragă cu toate cele esențiale ajută pozitiv la reconciliere.
Moartea este un subiect dificil din multe motive, iar dacă trebuie să vorbim despre ea, mai ales cu cineva care tocmai se confruntă cu asta, ne poate paraliza. Căutăm cuvinte potrivite, încercăm să ne calmăm, uneori cu orice preț. Dar consolarea cu sfaturi bine intenționate de multe ori nu ajută prea mult. Se pare că veți oferi mult mai mult sprijin celui îndurerat dacă sunteți doar aproape sau gata să ascultați. Dar nici măcar nu e vorba doar de asta, să fii un ajutor emoțional este dificil în sine. În plus, subiectul morții ne poate deschide propriile temeri și traume. Adesea, chiar și cei dragi, apropiați persoanelor în doliu caută spațiu pentru ei înșiși. Psihoterapia oferă un astfel de spațiu și vă permite să vă confruntați cu propriile întrebări într-un mediu sigur și să obțineți sprijinul necesar pentru dumneavoastră.
Durerea aparține pierderii unei persoane dragi. La început, poate părea că va dura o veșnicie și că nu se va sfârși niciodată. Mai târziu, intensitatea sa se stabilizează și crește, de exemplu, în timpul Crăciunului, aniversării sau zilei de naștere a persoanei decedate. Doliul poate dura un an, dar și patru. Se spune că timpul de doliu depinde de intensitatea relației pe care am avut-o cu persoana decedată. Dacă simțiți că încă nu vă puteți întoarce la viață după o perioadă lungă de timp, poate fi o idee bună să vorbiți cu un expert care nu numai că vă va asculta, dar vă va ajuta să vă „răsfățați” cu ceea ce v-ați refuzat de frica durerii.
Psihoterapia este un spațiu în care vă puteți pune deoparte toate emoțiile pe care altfel nu ați avea ocazia să le procesați în viața de zi cu zi. Dorul intens de persoana decedată, furia față de întreaga lume sau autocompătimirea. Nu veți fi singur în niciuna dintre acestea. Este, de asemenea, obișnuit să ne amintim de o persoană dragă, ceea ce ne-o aduce înapoi. De asemenea, poate aduce ușurare, stabilind modul în care comunicăm cu prietenii sau colegii despre pierderea noastră atunci când este cazul. Acest lucru poate fi și o sursă de stres pentru persoana în doliu. Scopul ar trebui să fie acela de a accepta ceea ce s-a întâmplat și de a reveni la o viață fericită.
„Am început să frecventez terapia după moartea fiicei mele. A fost insuportabil. Am vrut să-mi iau viața și să mă duc după ea. Am supraviețuit doar datorită antidepresivelor, care au acoperit durerea paralizantă și golul. Puteam să-i spun terapeutului totul fără să mă tem că o voi deranja. Chiar dacă a durat mult timp, ea m-a ajutat să fac față la toate, să înlătur vina și să dau din nou sens vieții mele.”