Certurile constante, acuzațiile, senzația că te sufoci. Continui să te întrebi oare ce faci greșit? Să accepți că te afli într-o relație toxică nu este ușor, iar traumele pe care ți le cauzează pot fi profunde. Află cum să recunoști o relație toxică, dacă mai este posibil să o salvezi și cum să ieși din aceasta la timp.

Ce este o relație toxică?

Am putea să înlocuim cuvântul ”toxic” cu ”nesănătos” sau ”disfuncțional”. O relație toxică poartă cu sine un bagaj considerabil de emoții negative, conflicte și tipare de comportament distructive cum ar fi manipularea, umilirea, competiția și controlul. Momentele negative sunt mai multe decât cele pozitive, iar relația pare că te epuizează. Nu poți niciodată să fii pe deplin relaxat/ă lângă un astfel de partener. O relație toxică îți poate zdruncina stima de sine și îți poate lăsa traume profunde.

În cartea sa, Oameni toxici, psihologa și scriitoarea Dr. Lillian Glass descrie o relație toxică ca fiind ”orice relație în care oamenii nu se sprijină reciproc, unde există conflict și unul dintre ei încearcă să îl submineze pe celălalt, unde există competiție între parteneri, lipsă de respect și carență de comunicare”.

toxic_relationship3.jpg

Cum recunoști o relație toxică? – principalele semne

Când întâlnim o persoană toxică la locul de muncă, ne dăm seama destul de ușor. Dar când e vorba despre partener, sentimentele intervin și fac totul neclar.

Semnele unei relații toxice pot arăta astfel:

  • manipulare
  • control
  • lipsă de încredere
  • șantaj
  • umilire
  • rivalitate
  • învinovățire constantă
  • critică intensă și exagerată 
  • jignire și ignorare
  • abuzarea emoțiilor și a sensibilității

Dar știi care e de fapt problema? Aceea că, după ani la rând petrecuți într-o relație toxică, te obișnuiești cu acest tip de comportament. Nu îl mai recunoști ca atare și devine normal pentru tine.

Așa că, poți face acest test pentru a identifica corect o relație toxică. Răspunde la cele 10 întrebări de mai jos, sincer:

  • Partenerul/a tău/ta te învinovățește pentru absolut orice, nu își admite niciodată greșelile și nu își asumă partea sa de vină?
  • Te simți golit/ă de energie de această relație, în loc să te împlinească și să îți dea putere?
  • Partenerul/a tău/ta te critică deseori într-un mod care te rănește?
  • Partenerul/a tău/ta te face să simți că sentimentele și opiniile tale nu sunt importante? Îți este teamă să le exprimi, pentru că te temi de o reacție negativă?
  • Ai renunțat la propriile tale obiective, pasiuni și chiar prietenii de dragul relației?
  • Simți că stima ta de sine a scăzut de la începutul relației și până acum?
  • Te simți încă agitat/ă în compania partenerului/ei și incapabil/ă să te relaxezi complet?
  • Partenerul/a se simte jignit/ă și refuză să discute cu calm, sinceritate și fără a face acuzații? Sau este de părere că numai tu ai o problemă?
  • Partenerul/a tău/ta își varsă furia pe tine într-un mod sau altul?
  • Partenerul/a tău/ta încearcă să te controleze și să îți dicteze când și ce să faci sau cum să vezi lucrurile?

toxic_relationship2.jpg

Nu vreau să îl/o părăsesc. Poate fi salvată o relație toxică?

Știi deja că te afli într-o relație toxică, dar ai vrea să o salvezi? Uneori este posibil, dar efortul trebuie să fie reciproc. Din păcate, nu poți să schimbi partenerul/a doar prin eforturile tale proprii. Amândoi trebuie să acceptați că aveți o problemă și să lucrați împreună pentru această relație. Acceptă-ți greșelile, fii sincer cu tine însuți și la modul ideal, solicită ajutor specializat. Terapia de cuplu îți va oferi o perspectivă lipsită de prejudecăți și te va ajuta să regăsești armonia în relația ta. La Hedepy, poți alege din zeci de terapeuți și participa confortabil la o ședință online.

Când e timpul să închei o relație?

Numai comunicarea deschisă îți va spune dacă relația poate fi salvată sau dacă este timpul să ieși din aceasta. Va fi nevoie de o discuție cu inima deschisă.

Dar încearcă să nu îți învinovățești partenerul/a. Vorbește despre sentimentele și nevoile tale proprii. Gândește-te care sunt acele comportamente specifice care te rănesc și pe care nu mai ești dispus/ă să le accepți. Spre exemplu, gândește-te la cele mai grăitoare situații pe care le poți menționa, pentru a te face înțeles/ă cât mai bine.

Și dacă discuția nu merge bine în pofida întregului efort? Dacă partenerul/a te învinovățește, îți desconsideră sentimentele sau nici nu vrea să stea de vorbă cu tine, atunci semnul este clar. Este dureros, dar o relație toxică chiar te poate afecta negativ mintal, în timp.

Însă te rugăm să nu cedezi părerii că nu știi ceea ce simți și că este vina ta. Aceasta este numai una dintre tehnicile de manipulare existente (gaslighting). Sentimentele tale contează, fie că par altcuiva juste și raționale, sau nu. Meriți respect și iubire.

toxic_relationship1.jpg

Cum să ieși din relația cu o persoana toxică?

Ne-am dori să îți putem oferi un ghid universal valabil despre ieșirea dintr-o relație toxică. Dar fiecare relație este diferită și are multe variabile. Adevărul este că ieșirea dintr-o relație este deseori dificilă, pentru că, de obicei, într-o relație toxică, numai unul dintre parteneri vrea să se despartă.

Dar iată principalii pași de urmat, indiferent de circumstanțe:

  • Ia o decizie fermă pentru schimbare: Acceptă că relația ta nu funcționează și că ai făcut tot ce se putea. Trebuie să ieși din relație pentru binele tău. 
  • Creează-ți un grup de suport: Comunică familiei și prietenilor apropiați decizia ta, solicită ajutorul unui terapeut. Nu te izola. 
  • Fă-ți un plan: Va trebui să iei probabil niște decizii legate de locuință, mașină sau chiar copil. Gândește-te la soluții, pentru ca nimic să nu te facă să dai înapoi. 
  • Protejează-te de reacția partenerului: Partenerul poate încerca să te convingă, să te manipuleze sau poate avea o reacție exagerată. Gândește-te la ce anume vei face într-o astfel de situație.

Să ieși dintr-o relație toxică poate fi greu și poate lăsa cicatrici în sufletul tău. Nu-ți fie teamă să cauți sprijin specializat pentru a beneficia de un ajutor real într-un moment atât de dificil. Un psihoterapeut te va ajuta să-ți clarifici gândurile și să găsești puterea de a face un pas important în viața ta. Va fi lângă tine pentru a te ajuta să treci prin această perioadă dificilă.

Pe baza unui chestionar care durează 5 minute, îți vom recomanda cei mai potriviți 3 terapeuți, pentru tine. Poți programa prima ședință online în doar câteva zile.

Nu ești singur

În cele din urmă, am dori să îți spunem un ultim lucru și probabil cel mai important. Este perfect firesc ca într-o situație dificilă să trăim un val de emoții pe care nu le-am mai trăit până acum. Orice criză are un început, dar are și un sfârșit. La fel și a ta. Și de aceea, dacă te gândești măcar la asta, cere ajutorul unui psiholog, psihiatru, psihoterapeut sau coach. Nu trebuie să treci singur/ă prin perioadele dificile. Găsește ajutorul de care ai nevoie din partea zecilor de terapeuți, dintre care îl poți alege pe cel care se potrivește nevoilor tale și poți rezerva o ședință chiar a doua zi. Apoi te vei conecta cu acesta online, din confortul casei tale.

Te gândești să încerci terapia?

Merită cu siguranță o încercare

Dacă starea ta emoțională este o amenințare la adresa ta sau a celor din jurul tău, te rugăm să suni la 112.
Terapeuții noștri sau Hedepy s.r.o. nu sunt responsabili pentru starea ta de sănătate.

VisaMastercardGoogle PayApple Pay
salsol